Cu si despre Oana Pauna o fata deosebita care mi-a indrumat pasii
Cu si despre...

Cu si despre…Oana Pauna, o iubitoare de carti

Dragii mei, azi va voi prezenta o persoana draga mie, o fata deosebita care inseamna enorm pentru mine si care mi-a indrumat pasii catre o lume pe care inca invat sa o descopar, cea a scrisului online.

Madalina Duceac: Oana Pauna, bine ai venit!

Imi pare bine sa te vad si sa facem cunostinta, sa ne vedem fata in fata. Cum a fost drumul pana in Iasi? A fost ok vremea?
Oana Pauna: Buna, Mada si mie imi face placere sa te cunosc. A fost un drum lung de 5 ore si jumatate din traseu a burnitat. Nu mi s-a parut greu sau lung pentru ca abia asteptam sa ajung.

M. D.: Am inteles, din cate am reusit sa vorbim si sa ne cunoastem, ca esti pentru prima data in Iasi. Ce te-a facut sa vii abia acum si de ce Iasi?
O. P.: Cum eu sunt din Ploiesti mi-a fost greu sa vin aici, adica sa ma decid sa vin, pentru ca aveam 360 km de strabatut. Stiam de la inceput ca va fi un drum lung si de obicei nu am rabdare sa merg ore in sir cu trenul, dar cum am reusit sa vin cu masina mi-a fost mai usor. Nu am venit mai devreme pentru ca nu am avut timp liber care sa imi permita sa pierd 10 ore pe drum.

Am o afinitate pentru Moldova. Poate pentru ca ador opera lui Eminescu, a lui Creanga sau doar pentru ca pentru mine cel mai mare conducator al tarii, opinie personala de cand eram mica, a fost Stefan cel Mare. In plus ador accentul de moldovean si imi face mare placere sa-l aud in fiecare zi.

M. D.: Mi-ar placea sa imi descrii in 5 cuvinte, ce inseamna pentru tine sa fii content creator sau scriitor de articole.
O. P.: Imaginatie, pasiune, elan, faima, incredere.

M. D.: Cum ti-ai descoperit pasiunea pentru scris si ce visezi sa realizezi pe viitor ca si creator de continut/scriitor de articole?
O. P.: Imi placea sa scriu de cand eram mica. Talentul il am de cand scriam compuneri si visam cai verzi pe pereti, sperand ca vreodata o sa pot sa pun si in scris ceea ce simt si vad cu ochii mintii.

In liceu am avut o profesoara de romana tare desteapta (profesor de exceptie si o scriitoare ce este un Picasso al cuvintelor, Viorica Răduța), si cunoscatoare de oameni care m-a vazut si mi-a dat un ghiont in directia scrisului. In facultate am inceput sa scriu recenzii de carti pentru a strange bani sa merg la targul de carte Gaudeamus unde fusesem prima data in liceu, tot cu profa de care ziceam. Credeam ca mi-am pierdut puterea de a scrie pentru ca nu urmam o facultate de profil. Am inceput sa lucrez, nu am scris mare lucru si acum, dupa 3 ani de cand am absolvit facultatea, parca soarta mi-a adus iar scrisul in cale. Este ceea ce ma defineste, ma ajuta sa ma exprim – eu suferind de timiditate cronica, ma face fericita.

Vreau sa fiu o voce si ma simt extraordinar de bine cand numele meu apare sub un articol si cand oamenii ma citesc. Imi doresc mult sa scriu o carte, sa imi astern gandurile pe hartie.

Visul meu cel mai mare este sa am o agentie de copywriteri pe care sa ii adun din diverse parti ale tarii, sa ii formez, sa le insuflu pasiunea pentru scris sau sa ii ajut sa o scoata la lumina din adancurile constiintei lor.

M. D.: Povesteste-mi putin despre tine, ce iti place, ce nu iti place?
O. P.: Am aproape 26 ani. Stau intr-un sat destul de mare de langa Ploiesti. Ador sa citesc, desi nu am mai avut timp sa ma afund cum se cuvine intr-o carte si apoi intr-alta, cum faceam in liceu si in facultate. Sunt singura la parinti ceea ce ar spune despre mine ca sunt rasfatata, dar sunt de fapt o persoana independenta. Muncesc ca sa am banii mei, nu imi place sa depind de nimeni. Nu cer, nu implor.

Imi iau tot ce am nevoie din banul castigat cu truda mintii mele, platesc sa ma plimb, sa primesc servicii. Am ajuns la varsta la care parintii au nevoie de ajutor, nu trebuie sa le mai cer nimic.

Le multumesc pentru tot ce au facut pentru mine si este vremea sa intorc roata fata de ce am primit.

Mai am o vorba si nu e chiar religioasa pentru ca nu sunt o practicanta: “Ce dai ti se va intoarce inzecit!” – mi s-a intamplat de zeci de ori si de asta ajut cand este nevoie, cand vad eu ca omul merita. Ma bucura zambetul celui care a primit ceva, imi acopera mie putin din golul din suflet. Ma simt mai plina, mai buna.

Nu imi place aroganta, falsitatea, ipocrizia si oamenii care spun ca banii dati pe carti sunt bani pierduti.

M. D.: Cum te vezi peste 3 ani?

O. P.: Sincer, nu am idee ce ne va aduce ziua de maine. Sper sa ajung mai sus decat sunt acum, adica sa fiu pe cont propriu. Sper sa imi indeplinesc visul de a avea afacerea mea, agentia de copyrighteri de care iti ziceam adineaori.

Consider ca a munci pentru tine nu e munca, ci pasiune, distractie.

M. D.: Am sa iti divulg secretul, chiar daca nu prea e frumos, insa dragilor, Oana are o colectie de peste 800 de carti. Imi poti spune cate din cartile pe care le ai in biblioteca se potrivesc cu locul tau de munca?
O. P.: Sincer, nu se potrivesc prea multe pentru ca aceste carti au venit in camera mea dinainte sa lucrez aici. Desi lucrez in domeniul marketingului, SEO mai exact, nu am cumparat carti din domeniu. Nu ma pasioneaza foarte mult domeniul si cand imi iau carti prefer domeniul de self-help, dezvoltare personala sau clasici incluzand poezie. Chiar maine o sa ma duc la Gaudeamus pentru a ma aproviziona cu cateva carti noi.
Eu as vrea sa las copilului meu o biblioteca de carti cat mai completa, adica sa aiba tot ce cred eu ca inseamna carti de valoare. Desi imi doresc asta sunt pornita sa nu am “carti de munca” in biblioteca – am eu o idee mai sucita legata de asta.

Cred ca biblioteca din casa este izvor de inspiratie, loc de recreere, nu de lectura pentru a promova la job. Sunt doua lucruri separate.

M. D.: Ce inseamna pentru tine sa fii influencer si care este primul lucru care iti vine in minte cand spui “influencer”.
O. P.: Cand ma gandesc la cuvantul “influencer” ma gandesc la o persoana care a ajuns cunoscuta in domeniul online si care are followeri (urmaritori), oameni care ii apreciaza gandirea, munca si care ii asculta sfaturile. De asemenea, ma gandesc si la promovare de produse si colaborari de tot felul.

M. D.: Destul cu intrebarile despre tine, hai sa vorbim si despre orasul in care ne-am intalnit, Iasi. Povesteste-ne ce ai simtit cand ai respirat aerul acestui oras.
O. P.: Sincer, emotionata am fost de cand am iesit din judetul Buzau. Camp arat pe deal nu am mai vazut. Modul in care brazdele se unduiau pe camp la orizont e ceva special. Te face sa te gandesti la cata hrana pot produce acele campuri si cat de norocosi suntem ca le avem. E o mandrie de a avea pamant de cultivat. Eu stiu asta pentru ca ma mandresc cu gradina mea si pamantul de la camp. E o iubire ciudata pe care putini tineri din ziua de azi o mai simt, dar noi, Ion-ii zilelor noastre, o simtim la fel de puternic pe cat o simteau si o simt parintii si bunicii nostri.

Cand am coborat din masina am fost coplesita pur si simplu. Iasiul nu se compara cu Ploiestiul care este un oras gri-cenusiu, industrial, in care cladirile vechi par parasite si ponosite.

In Iasi cladirile vechi sunt perlele de aratat turistilor. Cand ajungi aici, simti ca respiri acelasi aer pe care l-au respirat atatia scriitori moldoveni, te cuprinde o emotie aparte, un fior chiar. As fi vrut sa am o carte de poezii la indemana si sa o citesc in aer liber, apoi sa scriu. Orasul, cladirile, oamenii, tot te inspira sa scrii. E o liniste deosebita, un aer curat si chiar oamenii sunt altfel. Parca timpul mai are rabdare cu ei, aici. E un loc mitic as zice. O alta lume decat haosul din sud, din jurul capitalei mai ales.

M. D.: Ai vizitat alaturi de mine cateva locuri frumoase si care stiu ca tie ti-au facut pielea de gaina. Imi poti spune ce ai simtit cu adevarat si care sunt aceste locuri?
O. P.: Noaptea in Iasi, are un farmec deosebitPrahovenii nu vin aici si nu sunt atrasi de partea asta a Moldovei pentru ca din punctul lor de vedere, e o regiune plina de alcoolici si violatori, adica exact ce vad la stirile de la orele 17 pe Protv, aia cred. Chiar si cunoscutii mei se mira ca am vrut neaparat sa vin  aici, in miezul Moldovei.

Noaptea in Iasi, are un farmec deosebit. Orasul este luminat ca si cum ar fi Craciun in fiecare seara. Cladirile vechi stau maiestuoase asteptand sa fie admirate, semete ca bisericile vechi ale Bucovinei.

M-a impresionat faptul ca oamenii de aici chiar merg la opera si la balet, dovada fiind parcarile pline din jurul Teatrului National “Vasile Alecsandrii” din Iasi.

Chiar si pentru o persoana ne-religioasa, o persoana care nu prea da pe la biserica si care poate cere ajutorul doar cand simte ca nu mai poate, sa vezi Mitropolia Moldovei si Bucovinei, este ceva fascinant. Bisericile inalte, opulent pictate, totul este mare, larg, inalt, intinzandu-se catre cer. In linistea noptii in care tinerii nu rad sau vorbesc zgomotos pe strazi ca in Bucuresti, parca te simti mai aproape de Dumnezeu, mai ales cand oameni buni si deschisi iti stau alaturi. Totul este foarte bine organizat in biserica, la chicineta de suveniruri, strazile, semafoarele – totul este facut cu cap.

Oamenii nu se inghesuie, nu se cearta, am simtit o liniste pe care o pierdusem.

Parcul Copou este un alt loc in care m-am simtit extraordinar. Nu numai ca este imens si ca arata impecabil, dar numai sentimentul ca te plimbi pe aleile pe care Mihai si Veronica s-au plimbat parca iti aduc lacrimi in ochi. Atatea afise, picturile de pe  tramvaie, picturile de pe garduri, banere despre scriitori si cultura peste tot – am ramas uimita. Mi-am zis mie cu voce tare: Asta e orasul culturii! Eu nu am mai vazut asa ceva! Nu stiam ca aici e capitala culturii din Romania. Locul asta isi cunoaste si isi apreciaza trecutul, dar mai ales se mandreste cu el cum ar trebui sa o facem toti in zonele de unde venim.

As fi vrut sa am o poezie sa o citesc in acest parc, sa avem mai mult timp la dispozitie sa intelegem mai bine ce vedea Eminescu seara, noaptea, sub teiul sau maret atunci cand isi scria operele de arta.

Muzeul lui Eminescu este un loc in care emotiile m-au coplesit mai mult decat credeam ca o sa faca vreodata. M-am schimbat la fata, ai observat imediat ca se intampla ceva. Eram gata sa plang, imi venea sa plang ca am ajuns in viata asta umila, saracacioasa sa vad asa ceva: documente vechi de un secol jumatate, obiecte ce au apartinut lui Eminescu. Sa ii vezi manuscrisele, sa iei contact cu scrisul lui in forma primordiala, pura, pentru cineva care simte ceea ce vede, este peste puteri sa nu se emotioneze pana la lacrimi. Pentru o persoana care se regaseste in scrierile eminesciene doar sa intre in acel muzeu este un vis implinit.

De aici am plecat in pas grabit la Bojdeuca lui Creanga. Am vazut filmul “Un bulgare de huma” si cand am ajuns in fata portii imi venea sa plang iar, atat de familiar era totul. Sa calci pe pietrele pe care a calcat marele Creanga, pe treptele de pe care o striga pe Tinca lui…Este o emotie pentru care nu am destule cuvinte. Nici nu imi venea sa intru. Eram fericita doar sa stau sus pe scari si sa o privesc.

Oana Pauna creator de content

Nu am cuvinte destule sa spun ceea ce ar fi cuvenit. Sa ii vezi obiectele, locul in care dormea, manca, vorbea…Sa stai pe locul unde a stat el. E coplesitor. Mai ai putin si il vezi cu ochii mintii asteptand sa i se aseze in fata sarmalele sau incercand sa isi scrie amintirile.

Am mai vazut Palatul Culturii, o alta cladire care te lasa cu gura cascata. La prima vedere ai impresia ca este un palat din povesti, o cladire austriaca, vieneza poate, orice dar nu romaneasca.

Nu imi mai amintesc acum ce am mai vazut, dar toate cladirile Universitatii “Alexandru Ioan Cuza”, ea fiint prima din tara, Cladirea Primariei(Palatul Roznovanu), sau cele ale armatei sunt la fel de interesante. Ai impresia ca pe fiecare strada oamenii astia viteji si amuzanti, mandri si buni au construit opere de arta care sa dainuiasca asupra locuitorilor peste timp.

Daca toti copiii din scoli, licee, facultati ar veni in aceste locuri magice ale Iasiului, sigur s-ar duce acasa si ar citi. Trebuie doar adusi aici sa simta cultura care reiese din fiecare cladire si exponat de muzeu.

M. D.: Scumpa mea, ce le spui cititorilor nostri inainte de a incheia primul nostru dialog online si ce sfaturi dai celor care scriu?
O. P.: Ii incurajez pe toti cei care vor sa scrie si sa schimbe lumea prin puterea magica a cuvintelor.

Nu va lasati pagubasi!

Nu exista lipsa talentului, ci lenea de a exersa sau munci pana iti iese! Totul se invata, gramatica, ortografie, stil, critica, orice!

Iti multumesc mult pentru ca ai avut rabdare si dorinta de a intra in mintea si sufletul meu!

M. D.: Iti multumesc din inima ca ai avut rabdare sa imi raspunzi la aceste cateva intrebari si sper sa ne revedem curand si cat mai repede!
O. P.: Iti multumesc pentru ca m-ai introdus in acest oras minunat si abia astept sa il revad pentru a descoperi si alte locuri noi!

Cand a ajuns acasa, Oana m-a sunat si mi-a spus doar atat:

Oana Pauna: “Venind acasa am inteles ca desi nu am multe fata de altii, de fapt nu sunt saraca. M-am impacat cu mine. Cultura, scrisul, pasiunea, sufletul – astea ma fac bogata, implinita, intreaga.”

Cu si despre Oana Pauna o fata deosebita care mi-a indrumat pasii
Cu si despre Oana Pauna o fata deosebita care mi-a indrumat pasii
Oana Pauna creator de content
Oana Pauna creator de content

Maddy

Am 24 de ani, o fetita si o gramada de idei de asternut pe hartia online.

poti citi si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.